In anii ’90, imaginea de mai sus, realizata de fotograful sud-african Kevin Carter a atras atentia intregii lumi catre saracia, foametea, razboiul civil si seceta cu care se confrunta Sudanul in acea perioada.
Carter se dusese acolo pentru a lua o pauza de la situatia tensionata din Africa de Sud si pentru a atrage atentia lumii asupra unui conflict care i se parea trecut cu vederea.
Si-a dat curand seama ca povestea care trebuie spusa nu este aceea a razboiului.. ci aceea a foametei si a victimelor.
Imaginea despre care vorbim a fost surprinsa intr-un sat din sudul Sudan-ului, unde acel copil subnutrit si slabit se tara catre un centru de hranire al unui ONG, aflat la cateva sute de metri distanta. Fiecare pas ii este urmarit din fundal de un vultur flamand.
Dupa ce a facut fotografia, Carter a alungat vulturul si s-a asezat sub un copac fumand si plangand. Nici el, nici altcineva nu stie ce s-a intamplat cu copilul.
In acelasi an, New York Times a cumparat si publicat fotografia lui Carter, primind la redactie un val de critici la adresa fotografului. Publicul il considera pe Carter vinovat.. sau cel putin responsabil de soarta copilului, si il blamau pentru ca nu a intervenit.

Susan Sontag spunea in cartea ‘On Photography’ : “Photographing is essentially an act of non-intervention. Part of the horror of such memorable coups of contemporary photojournalism as the picture of a Vietnamese bonze reaching for the gasoline can, or a Bengali guerrilla in the act of bayoneting a trussed-up collaborator, comes from the awareness of how plausible it has become, in situation where the photographer has the choice between a photograph and a life, to choose the photograph. The person who intervenes cannot record; the person who is recording cannot intervene.”

Criticii il acuzau pe Carter ca s-a folosit de rolul de observator pe care il are un jurnalist pentru a scapa de raspunderea indiferentei sale.
Scott Macleod scria in cartea ‘The Life and Death of Kevin Carter’ : “the man adjusting his lens to take just the right frame of his suffering, might just as well be a predator, another vulture on the scene.”

Desi e simplu sa il acuzam pe Carter, trebuie avut in vedere si contextual situatiei. Carter era in Sudan de cateva saptamani cand a facut aceasta poza. Vazuse muribunzi si oameni in suferinta in fiecare zi si la tot pasul. Fusese obligat de situatie sa se desensibilizeze. Sa se detaseze de ororile care il inconjurau. Era constient ca nu ii putea ajuta pe toti cei care ar fi avut nevoie de ajutorul sau, si atunci s-a agatat cu dintii de rolul sau de martor al realitatii. Imaginile au puterea de a influenta si de a impresiona.. si in final de a ajuta mai mult un popor decat ar fi putut el ajuta un singur om.

Dupa cum s-a aflat mai tarziu, Carter a asteptat pe putin 20 de minute cu aparatul la ochi, sperand ca vulturul sa isi deschida aripile pentru ca imaginea sa fie si mai puternica. Susan Sontag explica: “Although the camera is an observation station, the act of photographing is more than passive observing. Like sexual voyeurism, it is a way of at least tacitly, often explicitly encouraging whatever is going on to keep happening. To take a picture is to have an interest in things as they are, in the status quo remaining unchanged (at least for as long as it takes to get a ‘good’ picture), to be in complicity with whatever makes a subject interesting, worth photographing—including, when that is the interest, another person’s pain or misfortune.”

In 1994, Carter a fost anuntat ca castigase cel mai prestigious premiu din breasla sa: Premiul Pulitzer pentru fotografie.
La nici doua luni dupa ce acceptase premiul la Universitatea Columbia, Carter s-a sinucis.
Si-a dus camioneta pe o pajiste unde se juca pe vremea cand era copil, a legat un furtun de teava de esapament si s-a asfixiat.
A lasat scrisori catre prieteni in care spunea ca regreta ca nu a ajutat copilul din cea mai buna poza a vietii lui si ca se simte bantuit de amintiri dureroase cu oameni morti, furie, suferinta, razboi si copii.
Moartea sa a readus pe prima pagina fotografia in cauza.
300.000 de oameni vor muri anul acesta de foame in Sudan.

One Response to “Povestea unei imagini”